Vin polonezii după merele de la Voineşti. Potential si pentru fermierii de la Pietrari, Barbuletu si Râu Alb.

0
36


Merele de Voineşti, din judeţul Dâmboviţa, iau din nou drumul străinătăţii. Polonezii sunt în continuare interesaţi de fructele de pe Valea Dâmboviţei şi au început să vină deja să încarce tirurile, chiar dacă oamenii nu au început culesul în forţă. Iau doar mere slabe calitativ ,pentru industrie. Acesta este cel mai slab sezon din pomicultura ultimilor ani, spun producătorii. La fel de slab este şi preţul. Polonezii nu dau mai mult de 30 de bani pe kilogram. Extrem de puţin, pentru că nici cheltuielile nu sunt acoperite cu această sumă. Pomicultorii spun că nici în pieţe nu-şi pot vinde marfa cu mai mult de 1 până la 1,5 lei pe kilogram, în condiţiile în care cheltuielile la un hectar de livadă, din primavară şi până la recoltat, sunt de ordinul a 10.000 de lei. Pomicultorii dâmboviţeni spun că sunt nevoiţi să le vândă la acest preţ pentru că, altfel, merele se vor strica sau vor ajunge să fie transformate în ţuică: “Polonezii vin şi ne iau merele, însă preţul este foarte mic, dar dacă în România nu mai merge nimic, asta este. Producţia este foarte slabă şi la acest preţ nu ne scoatem banii pe care i-am investit”, a afirmat un pomicultor. “În România ducem lupta pentru supravieţuire. Dar cu credinţă facem totul. Ne mulţumim şi cu puţin”, a afirmat un alt pomicultor.

Vin polonezii după merele de la Voineşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here