Ţuţuianu suparat pe primarii PNL’isti. Cornel Coman de la Pietrari nu vine la sedinte. Mă Ţuţuiene, la cîte zile fripte i-ai facut tu lui Cornel, nu-i normal sa-ti dea cu „PAS!” ?

0
67

Incomod Media | ACUZAŢIE: Primarii de la Pietrari şi Gura Foii nu colaborează cu judeţul, ţipă!

Preşedintele Consiliului Judeţean şi-a rupt din concediul de odihnă, după cum s-a exprimat, pentru a veni să participe la o şedinţă cu primarii dâmboviţeni având ca tematică implementarea unor proiecte de interes local. Numai că, a constatat şeful judeţului, încă mai există edili dezinteresaţi, care nu vor să colaboreze cu Consiliul Judeţean, considerându-se a fi ei însuşi alfa şi omega, atotştiutori.

IMG_4086
Au fost date şi exemple de astfel de insensibili în persoanele primarilor de la Pietrari şi Gura Foii. În opinia lui Ţuţuianu, cazul lui Cornel Coman de la Pietrari este unul emblematic.
„I-am dat 200.000 de lei pentru şcoală, să finanţeze nişte lucrări, nu a decontat nici un leu. Are integral alocate fonduri pentru finalizarea podurilor din localitate pe Ordonanţa 28, nici astăzi podurile nu au proces-verbal de punere în funcţiune.

În schimb, l-am văzut că este foarte agresiv politic, dar nejustificat, ca mod de lucru”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

 

mai mult la :  http://incomod-media.ro/ziar/acuzatie-primarii-de-la-pietrari-si-gura-foii-nu-colaboreaza-cu-judetul-tipa/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here