Tânăr din Pietrari bătut cu bestialitate de patru indivizi. ”Am dat ca să mă țină minte”

0
58

Un tânăr în vârstă de 22 de ani dintr-un sat din Dâmbovița a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost bătut în plină stradă.

Victima povestește că plecase de la o petrecere, iar pe drum a fost atacată de patru indivizi. Scandalul, anchetat acum de polițiști, ar fi izbucnit din cauza unei fete.

Scenele s-au derulat pe o stradă din comună Pietrari, judeţul Dâmboviţa, la scurt timp după ce tânărul în vârstă de 22 de ani a plecat de la o petrecere.

M-au luat direct la bătaie, m-a luat la bătaie cu pumnalul, mi-a dat cu o sticlă de bere în cap. Pentru că am stat cu o fată, băiatul acela nu a putut să stea şi a vorbit cu trei băieţi să mă bată”, povestește victima.

Victima a fost apoi abandonată într-un şanţ.

Nu trebuia bătut în halul ăsta, trebuia să stea de vorbă cu el, dacă ar fi avut ceva, din cauza unei fete, ce s-a întâmplat, dar să fie bătut în halul ăsta e strigător la cer”, povestește o apropiată a victimei.

În cele din urmă, tânărul a reuşit să sune la 112 şi a fost transportat la spital.

A suferit un traumatism cranio-facial intens, în urma căruia a rezultat o fractură de piramidă nazală şi un epitaxis exterior”, a explicat Elena Firoiu, purtător de cuvânt SJU Târgovişte.

Cei acuzaţi au însă altă variantă – susţin că au crezut că victima urmează să îi atace.

Nu pot să zic că regret pentru că s-a ridicat pe picioarele lui, am crezut că e bine, adică, na, nici n-am dat ca să, decât aşa, ca să mă ţină minte, cum s-ar zice”, povestește unul dintre agresori.

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru lovire şi alte violențe şi continuă cercetările pentru a stabili cine se face vinovat pentru producerea acestui scandal.

https://stirileprotv.ro/stiri/socant/tanar-batut-cu-bestialitate-de-patru-indivizi-am-dat-ca-sa-ma-tina-minte.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here