Stire buna pentru fermierii de pe valea Râului Alb. Incep lucrarile la fabrica de sucuri de la Voinesti.

0
40

Din primăvara acestui an, mai exact de la 1 martie, la Voinești va începe construcția efectivă a fabricii de sucuri naturale concentrate și a depozitului cu atmosferă controlată. Prin contractul de concesionare încheiat cu autoritățile locale, investitorul se obligă să realizeze lucrarea în termen de 12 luni de la eliberarea autorizație de construcție. Un atu important în favoarea acestei investiții este plata redevenței către Consiliul local, în valoare de 3500 euro pe terenul concesionat.

În momentul de față, reprezentanții Primăriei Voinești realizează un sondaj printre pomicultorii din zonă, necesar la întocmirea studiului de piață privind cantitatea de mere pe care fabrica o poate colecta de pe Valea Dâmboviței. „Am avut o întâlnire cu cetățenii. Investitorul spune că de la 1 martie se apucă de treabă. Sunt convins de acest lucru, dat fiind faptul că deja mi-a plătit redevența pe un an anticipat. La semnarea contratului a fost stabilită o clauză ca în termen de 30 de zile de la semnarea contractului să-mi plătească redevența pe următoarele 12 luni. Pe data de 20 decembrie, investitorul mi-a achitat în cont suma de 3500 euro, care reprezintă redevența pe primul an.

Tot în contractul de concesionare mai avem o clauză că investitorul este obligat să realizeze investiția în termen de 12 luni de la eliberarea autorizației de construcție. Sper ca anul acesta să avem o fabrică de sucuri naturale concentrate, cu o capacitate de prelucrare de 500 tone/zi și un depozit cu atmosferă controlată de 5000 tone. Oamenii sunt încântați de această investiție. Recent am avut o ședință la care au participat 200 de pomicultori. În momentul de față întocmim un chestionar, astfel încât investitorul să poată face un studiu de piață privind cantitatea de mere pe care o poate colecta de la nivelul localității Voinești și a Văii Dâmboviței. Mă refer strict la comunele învecinate care se ocupă de pomicultură”, a subliniat Sandu Gabriel Dănuț, primarul comunei Voinești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here