Scandal mare intre liberalii din Dambovita „Cornel că nu este LIBERAL!!!!!!” deputatul Plăiaşu rupe tăcerea, în apărarea lui Coman!

1
60


In plină campanie electorală, “situaţia dezastruoasă” din PNL Dâmboviţa (aşa cum a fost caracterizată de Sorin Roşca Stănescu) arată cât mari sunt probleme din interiorul partidului. Scos în ultima clipă de pe listele de candidaţi la un post de deputat, Gabriel Plăiaşu îl atacă pe actualul preşedinte, Mihai Volintiru.

Dragii mei liberali,

Data fiind situaţia de forţă majoră în ceea ce priveşte persoana mea, mi-am propus ca pe întreaga perioadă a campaniei electorale să fiu extrem de rezervat cu părerile sau apariţiile publice.

Conjunctura mă obligă însă, să mă bag în seamă. Aflu că în seara de luni, 19 noiembrie 2012, în generosul spaţiu de la Cantup Târgovişte s-au întâlnit social democraţi bine intentionati, liberali de conjunctură şi conservatori bine reprezentaţi.

Vă declar public dezamăgirea mea pentru atitudinea celui care este liderul politic al PNL Dâmboviţa şi a unui candidat PNL pe listele USL pentru alegerile parlamentare.

Astă seară s-au hotărât sa fie bărbaţi şi în spaţiu public, în faţa aliaţilor din USL au "comis" aprecieri la adresa primarului PNL din comuna Pietrari, Cornel Coman.

Vreau pe această cale să declar deplina mea solidaritate cu Cornel Coman pe care îl consider prietenul meu. Este inadmisibil ca, din neputinţă, să-l jignesti în public afirmând despre Cornel că nu este LIBERAL!!!!!!

Rezultatele lui electorale şi aderenţa la PNL în momentele grele îl recomandă drept un om corect si onest.

Îi rog pe toţi aceia care cred în PNL sa apere identitatea şi profilul acestei organizaţii.

Pe principiul "apa trece, pietrele rămân!" vom trăi împreună vremuri mai bune.

Atunci când un personaj a stat prea mult în cimiliturile lui Vadim Tudor si a avut abonament la România Mare vine şi contestă adeziunea liberala a unui OM precum Cornel Coman, avem motive de indignare!!!!! Consider că cel care atacă trebuie să-şi facă un stagiu prin biblioteca studiind pe Djuvara, Zeletin sau Stoenescu. Nu ar fi rea nici o reculegere pe la FLORICA pentru ca acolo se simte cel mai bine spiritul liberal!

În final, mă declar deplin solidar cu primarul Cornel Coman, un om corect şi dedicat.

Îi provoc public pe carcotaşi, pe neputincioşi, la o dezbatere publică. EU cu EI. Stau singur în fata lor. Ei băieţi instruiţi de la Capitală, eu născut şi crescut în Dâmboviţa. Să vorbim despre PNL …….şi atât!!!!!!!

Gabriel Plaiasu, Deputat Liberal”

http://www.adevarul.ro

Aseară Plăiaşu a ripostat prima oară, pentru a-i lua apărarea primarului liberal de la Pietrari, Cornel Coman (foto dreapta), care a fost “înfierat” într-o sedinţă a USL la care au luat parte, conform deputatului, Horga şi Volintiru. Coman este singurul primar liberal aflat la al doilea mandat, dar le-a stat mereu în gât unora prin susţinerea pe care i-a acordat-o  lui Gabriel Plăiaşu în lupta pentru şefia PNL, în 2011. Iată manifestul liberal al deputatului Plăiaşu, pe care acesta l-a postat pe mai multe pagini de socializare.

 

“Dragii mei liberali,
Data fiind situaţia de forţă majoră în ceea ce priveşte persoana mea, mi-am propus ca pe întreaga perioadă a campaniei electorale să fiu extrem de rezervat cu părerile sau apariţiile publice.
Conjunctura mă obligă însă, să mă bag în seamă. Aflu că în seara de luni, 19 noiembrie 2012, în generosul spaţiu de la Cantup Târgovişte s-au întâlnit social democraţi bine intentionati, liberali de conjunctură şi conservatori bine reprezentaţi.
Vă declar public dezamăgirea mea pentru atitudinea celui care este liderul politic al PNL Dâmboviţa şi a unui candidat PNL pe listele USL pentru alegerile parlamentare.
Astă seară s-au hotărât sa fie bărbaţi şi în spaţiu public, în faţa aliaţilor din USL au "comis" aprecieri la adresa primarului PNL din comuna Pietrari, Cornel Coman.
Vreau pe această cale să declar deplina mea solidaritate cu Cornel Coman pe care îl consider prietenul meu. Este inadmisibil ca, din neputinţă, să-l jignesti în public afirmând despre Cornel că nu este LIBERAL!!!!!!
Rezultatele lui electorale şi aderenţa la PNL în momentele grele îl recomandă drept un om corect si onest.
Îi rog pe toţi aceia care cred în PNL sa apere identitatea şi profilul acestei organizaţii.
Pe principiul "apa trece, pietrele rămân!" vom trăi împreună vremuri mai bune.
Atunci când un personaj a stat prea mult în cimiliturile lui Vadim Tudor si a avut abonament la România Mare vine şi contestă adeziunea liberala a unui OM precum Cornel Coman, avem motive de indignare!!!!! Consider că cel care atacă trebuie să-şi facă un stagiu prin biblioteca studiind pe Djuvara, Zeletin sau Stoenescu. Nu ar fi rea nici o reculegere pe la FLORICA pentru ca acolo se simte cel mai bine spiritul liberal!
În final, mă declar deplin solidar cu primarul Cornel Coman, un om corect şi dedicat.
Îi provoc public pe carcotaşi, pe neputincioşi, la o dezbatere publică. EU cu EI. Stau singur în fata lor. Ei băieţi instruiţi de la Capitală, eu născut şi crescut în Dâmboviţa. Să vorbim despre PNL …….şi atât!!!!!!!

Gabriel Plaiasu, Deputat Liberal”

1 COMENTARIU

  1. Dl.Plaiasu,urmaresc scena politica si,cu parere de rau,pot spune ca nu am vazut nicio actiune in forta din functia de care inca va bucurati,ci mai degraba ati ajuns aparator al unor persoane cu alte stampile,altele decat liberale.Mai mult de atat, aveti tupeu(probabil l-ati luat de la liderul Antonescu),un tupeu care nu tine de politica pnl,sa sustineti si pe alti asa zisi liberali,liberali facuti pe comanda pentru a ciupi o functie,liberali care nu au nimic comun cu politica acestui partid,ci s-au aciolat sub umbrela acestuia pentru interes.Daca unii primari pnl au facut ceva bun pentru comunitatea in care au fost alesi ,nu au reusit fara ajutorul unora din teritoriu(fie ei si de la alte partide),asa ca nu este meritul pe deplin al acelora pe care ii aparati si faceti zid in jurul lor.In politica totul este posibil,si aici fac referire in mod deosebit la felul cum unii tradeaza,cum zboara dintr-un partid inr-altul pentru a prinde ceva bun.Sunt sigur ca multi pnl-ti „zburatori „care ,acum,sunt „tratati”asa cum merita vor parasi acest partid liberal,partidul care altadata era pur liberal,nu ca actualul format din zbor , vopsit si transformat in pista de aterizare pentru „zburatoarele” din alte formatiuni politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here