ReporterpeNet.ro : Premieră. Cooperativa Agricolă „Frumosul de Voineşti” a reușit să intre cu o cantitate însemnată în două mari supermarketuri

0
41

Înfiinţată anul trecut, prin implicarea autorităţilor locale, Cooperativa Agricolă „Frumosul de Voineşti” începe să-și arate primele rezultate reale. Reprezentanţii Cooperativei au contactat două mari firme de retail, cu care au negociat încheierea unor contracte ce vizează preluarea a circa 1.500 – 2.000 de tone de mere de pe Valea Dâmboviței, zonă renumită pentru existența celebrului soi „Frumos de Voinești”.

Cooperativa Agricolă „Frumosul de Voineşti” intră în supermarket-urile Profi şi Carrefour. Acest lucru are loc după ce în urmă cu câteva luni producătorii au reușit să obțină soluții de stropire la prețuri mult mai avantajoase decât dacă ar fi fost cumpărate individual, fiind vorba de o cantitate mare.

35 de producători, cu diferite suprafețe s-au înscris în Cooperativa „Frumosul de Voinești”, iar suprafața totală acoperită este de 180 de hectare. Cotizația anuală pentru fiecare membru este de 500 de lei.

„Avem desfacere și asta conteaz foarte mult, pentru că pomicultorii stăteau cu merele în curte, fără să aibă cui să le dea. Piața este blocată acum. Au vrut mulți să intre, dar nu am putut să primim mai mult de 35 prin statut. Pentru la anul mai avem câteva cererei, dar am stabilit ca primirea de noi membri să se facă o dată pe an, pentru că asta include hârțogăraie multă”, adaugă Claudiu Popa, specialist inginer horticol, mebru în în Cooperativa „Frumosul de Voinești”.

Grupul înființat anul trecut are în componență specialiști horticoli, dar și producători de rând. Șase dintre sunt cei mai mari producători ai comunei Voinești, cu zeci de hectare de livezi.

„Ne ajută să vindem marfa, nu aveam să ce făcem cu ea”

Nae Fântâneanu, un producător care a intrat în Cooperativă cu 5 hectare de mere, spun că desfacerea mărfii este cel mai bun lucru.

„Ne ajută să vindem marfa, petnru că nu aveam să ce făcem cu ea. Sper să nu intervină natura, pentru că anul acesta avem un preț, anul viitor alt preț. Pe de altă parte ne poate doborî concurența din Ungaria sau Polonia. Chiar și românii s-e duc să ia mere din alte țări, dar statul poate interveni în problema aceasta, în sensul că atunci când nu sunt mere la noi, să aducă și din afară, dar când avem noi să ia de la noi supermarketurile. Asta vrem. Cooperativa d-asta am înfinițat-o, pentru a intra în marile magazine”, spune producătorul.

În alte două zone legumicole importante din Dâmbovița, Lungulețu (cunoscută pentru producțiile de cartofi și varză) și Băleni ( cunoscută pentru leguminoase) nu există, deocamdată, nicio astfel de asociere care le-ar aduce câștiguri însemnate fermierilor.

„Sper ca în viitor să rezolvăm problema desfacerii în zonă, care este cea mai mare problemă. Noi vrem să facem pe viitor și un depozit al asociației, cu linie de sortare, cu linie de procesare pentru gemuri, magiuni, sucuri naturale și chiar și țuică, produsă în condițiile legii, pentru a evita sancțiunile. Cred că în Băelni sau Lungulețu nu merge treaba din cauza lipsei curaj a oamenilor. Acolo nu au experimentat până acum această formă de asociere. Și la noi a fost greu, dar oamenii au înțeles că pot avea numai avantaje din această unire”, mai spune Claudiu Popa, inginer horticol.

În Lungulețu sunt înregistraţi 800 de producători de cartofi şi varză.

Sursa: Adevărul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here