Ramura Coteneştilor dâmboviţeni, vrednici slujitori ai altarului şi culturii

2
45

Spre deosebire de genealogiile familiilor boiereşte, cele ţărăneşti, deşi prezintă un interes sociologic major, sunt extrem de rare. Din documente prăfuite existente prin arhivele judeţene şi din arhiva personale, cu acte scrise în alfabetul de tranziţie de la, în care caracterele chirilice erau amestecate cu cele latine, regăsim azi tulburătoare informaţii despre Neamul Coteneştilor musceleni şi ramura lor stabilită în judeţul Dâmboviţa. Doar istoricii avizaţi sunt la curent cu faptul că Neamul Coteneştilor se trage direct din faimosul iuzbaşa Neagoe ot (din) Cetăţeni, important dregător în ţinuturile de la hotarele Valahiei din timpul voievodului Constantin Brâncoveanu. Urmaşii direcţi ai acestuia, boiernaşi de ţară şi clerici de seamă, ne-au lăsat nouă, celor de azi, trei biserici în două judeţe, Muscel şi Dâmboviţa. 135 de ani de la sfinţirea bisericii din Izvoarele-Dâmboviţa Căsătorit cu o voineşteancă, preotul Ioan Cotenescu (1847-1917) s-a hirotonit pe seama parohiei compusă din satele dâmboviţene Manga şi Izvoarele. Şi-a îndeplinit pe deplin misiunea, reuşind să ctitorească în timpul vieţii sale biserica monument istoric din Izvoarele, localitate ce ducea mare lipsă de un astfel de aşezământ. Biserica a fost târnosită în mai 1877, adică în luna şi în anul proclamării independenţei de stat a României, iar azi sărbătorim cu toţii 135 de ani de la acel moment crucial al demnitatăţii noastre naţionale.

Gheorghe I. Cotenescu, s-a născut în luna iulie 1886 în com. Izvoarele, iar vrednicia tatălui său i-a marcat destinul, devenind la rândul său preot. Dar nu s-a oprit cu studiul la nivelul seminarului superior absolvit de părintele său, ci s-a luptat şi a reuşit să termine simultan două facultăţi la Bucureşti. Icoanele sfinte vieţii sale au fost două personalităţi majore în cultura ţării: Spiru Haret şi Nicolae Iorga. Le-a respectat îndemnurile până la sfârşitul vieţii sale: într-o ţară în care majoritatea populaţiei trăia în mediul rural, preoţii şi învăţătorii trebuiau să-şi îndeplinească apostolatul acolo, trudind neostoit spre ridicarea nivelului cultural, spiritual şi material al ţăranului român. Oare mai putem noi înţelege azi cum de-a fost posibil ca un preot absolvent a două facultăţi să se îngroape pe viaţă la ţară? Şi totuşi, a făcut-o, reuşind să desfăşoare în paralel o sumedenie de activităţi, cu preţul unor eforturi supraomeneşti, demne de lauda şi preţuirea noastră.
O treime din viaţă şi-a petrecut-o în judeţul Dâmboviţa. A terminat primele patru clase primare în comuna natală, iar alte două la Şcoala de băieţi nr. 2 din Târgovişte (printre profesori, I. Condurăţeanu).
A absolvit Seminarul inferior “Neagoe Basarab” de la Curtea de Argeş şi Seminarul Central din Bucureşti (1898-1906). Aici se se remarcă în special la studiul ambelor muzici, avându-l ca mentor pe ilustrul profesor Ion Popescu-Pasărea. Este absolvent al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Bucureşti (1911) şi al Conservatorului din Bucureşti (1912).
În perioada studenţiei sale tumultoase, a fost primul secretar personal al profesorului universitar Nicolae Iorga (1907-1912), fiind implicat direct în organizarea primelor ediţii ale cursurilor de vară de la Vălenii de Munte (1908-1912) şi a festivalurilor organizate de centrala Ligii Culturale în scopul colectării fondurilor necesare ridicării Palatului Ligii de pe Splaiul Dâmboviţei. De asemenea, a fost funcţionar al centralei Ligii Culturale şi membru al secţiei Ligii din Bucureşti, participând la numeroase şezători cultural-artistice organizate în Vechiul Regat şi în diasporă, în compania unor mari artişti români (Aristizza Romanescu, Petre Liciu, Olimpia şi Zaharia Bârsan, Lucreţia şi Iancu Brezeanu, Lucia Calomeri, Elena Locusteanu-Bonciu, ş.a.).
Este cofondator al Partidului Naţionalist-Democratic condus de N. Iorga şi A. C. Cuza, participând la primul congres al acestuia (aprilie 1910).
100 de ani de la stabilirea preotului-profesor Gheorghe I. Cotenescu în judeţul Muscel
Se împlinesc anul acesta 100 de ani de la stabilirea în judeţul Muscel a viitorului preot-profesor econom stavrofor Gheorghe I. Cotenescu (1912-1965). Niciodată însă nu şi-a uitat rădăcinile, ajutându-şi în permanenţă rudele şi prietenii, fără să neglijeze nici îngrijirea proprietăţilor care îi reveneau în urma partajului voluntar convenit, după moartea ambilor părinţi, între numeroşii urmaşi ai acestora. Respectivele proprietăţi îi vor fi confiscate în perioada 1946-1949 şi numai o mică parte din ele vor mai fi recunoscute ca fiind reale de autorităţile locale şi judeţene şi recuperate ca atare după 1990.
Hirotonit în 1912 pe seama parohiei Conţeşti-Muscel de către P.S. Evghenie Humulescu, arhiereul-vicar al Eparhiei Argeşului, va fi transferat în aprilie 1913 în parohia nou înfiinţată în com. Stoeneşti din acelaşi judeţ, localitate în care s-a născut soţia sa Elisabeta, născută Răuţoiu. Naşi de căsătorie le-au fost Victor şi Lucreţia Baranga, importante personalităţi dâmboviţene, care ulterior le vor boteza şi primii doi copii (Victor şi Lucreţia, mama mea). Alte personalităţi de seamă, prietene cu ramura Cotenescu din Izvoarele, au fost familiile Dimitropol, Dalles, Irimescu-Cândeşti, Gonzalv Ionescu şi preotul Ştefan Cercel.
Preotul Gheorghe I. Cotenescu va servi cu credinţă altarul şi cultura în judeţul Muscel timp de 53 ani (1912-1965), iar prin activitatea sa rodnică şi neprecupeţită a devenit în judeţ şi în comuna sa un adevărat model de credinţă, fiind considerat pe drept cuvânt figura cea mai proeminentă a parohiei Stoeneşti. Aici va fi, pe rând, dirijorul corului parohial, învăţător la şcoala primară şi apoi la şcoala de gospodărie rurală, fondator şi preşedinte în timp al tuturor obştilor moşneneşti şi al cooperativei forestiere “Mihai Bravul”, judecător al comunităţii rurale şi vicepreşedinte de cămin cultural.
Pentru a înţelege mai bine caracterul multilateral al acestei personalităţi însemnate din perioada interbelică, să străbatem traseul succint al vieţii sale.
Ca preot militar, a luat parte la întreaga campanie de reîntregire a neamului (1916-1919), în spitale de evacuare şi în unităţi combatante (de la Nistru până la Tisa), fiind avansat căpitan şi decorat (“Coroana României” ş.a.).
A fost profesor secundar la seminariile teologice din Câmpulung-Muscel şi Curtea de Argeş, respectiv la seminarul monahal Cernica-Ilfov (1922-1940).
Este cofondator şi preşedinte al P.N.D. – secţia Muscel (1922-1923), iar în 1925 a fost ales membru al primei Camere Agricole din judeţul Muscel conduse de prof. Alexandru Muşatescu, tatăl dramaturgului Tudor Muşatescu.
Deputat iorghist din partea judeţului Muscel în cadrul Uniunii Naţionale (1931-1932), reprezintă judeţul în Parlament alături de Constantin (Dinu) I. C. Brătianu (P.N.L.) şi Ion Mihalache (P.N.Ţ). Fostul parlamentar devine membru în conducerea centrală a aprtidului (1931-1946), făcând parte din echipa angajată în tratativele de fuzionare cu P.N.L. – aripa Tătărăscu din februarie-martie 1946.
S-a remarcat ca animator al vieţii culturale din Câmpulung şi din judeţul Muscel (ca dirijor al corului parohial şi al Seminarului Orfanilor de Război „Patriarhul Miron”, dar şi prin concerte susţinute alături de tenorul Nae Leonard, retras la Câmpulung).
Este ctitorul (principal)cu mari jertfe (1929-1939) al celei mai frumoase biserici rurale de pe cursul superior al Dâmboviţei, copertă de carte. La realizarea aşezământul religios a contribuit un colectiv valoros, compus din arh. D. Ionescu-Berechet, sculptorul în lemn D. Iliescu-Călineşti şi pictorii O. Angheluţă, V. Blendea, G. Vânătoru şi I. Fleşariu.

Meritele sale deosebite l-au îndreptăţit să fie ales preşedinte al Asociaţiei Preoţilor Musceleni (cu 2 mandate) şi membru în consiliul de administraţie al Casei de Economie, Ajutor şi Credit a Asociaţiei Generale a Clerului Ortodox Romând din România (1930-1933), primind dreptul de a purta pe viaţa crucea patriarhală de aur şi brâul roşu.
A fost compozitor şi publicist, secretar de redacţie al revistei “Cultura”, organul Asociaţiei Generale a Cântăreţilor Bisericeşti din România, (fiind) invitat în repetate rânduri de N(icolae). Iorga la Universitatea de vară de la Vălenii de Munte ca profesor specializat pe probleme muzicale (muzică psaltică, folclor şi bizantinologie muzicală). Remarcabil este faptul că preotul-profesor Gheorghe Cotenescu a avut un număr egal de conferinţe (13) cu toţi ceilalţi specialişti în materie la un loc, clerici sau laici, care au fost de asemenea invitaţi (mitropolitul Tit Simedrea, preotul-profesor universitar şi academician Nicolae M. Popescu, profesorii universitari Gh. Moisescu şi Mihail Vulpescu; Emil Riegler-Dinu, unicul doctor în muzicologie până în anul 1938).Comparativ, cei patru conferenţiari cu nume grele ce se trăgeau din judeţele Muscel şi Argeş (Radu Gyr-Demetrescu, Florian Ştefănescu-Goangă, Costin Petrescu şi Victor Slăvescu), au însumat doar 12 conferinţe.
Bun orator şi stăpân pe sine în situaţii dificile, a făcut faţă cu brio provocării pe care a constituit-o prezenţa în Parlamentul ţării, contracarând inteligent şi cu umor fin ostilitatea manifestată virulent pe durata mandatului său (1931-1932) de opoziţia constituită în acel moment din reprezentanţii P.N.Ţ., fiind desemnat în unanimitate de deputaţii-preoţi să ţină discursul de omagiere a semicentenarului poetului şi omului politic Octavian Goga.
Susţinerea pe plan logistic a partizanilor din munţii Muscelului conduşi de colonelul martir Gheorghe Arsenescu l-a transformat în deţinut politic (1949-1950). Anchetat iniţial la Câmpulung de maiorul Mihail Chicoş şi ulterior în celulele-depozit ale Securităţii din Piteşti de către sadicul căpitan de Securitate Ion Cârnu (viitorul şef anonim de serviciu administrativ la Trustului de Construcţii Bacău), (va fi) condamnat în cadrul primul lot format din 37 de musceleni, în frunte cu elevul său Pimen Bărbieru, stareţul schitului Cetăţuia-Negru Vodă şi liberalii tătărăscieni Nicolae Enescu şi Ion Constantinescu-Mărăcineanu.
Din acelaşi lot trebuia să facă parte şi nepotul său din Izvoarele, Traian Marinescu-Geagu, fiind arestaţi amândoi în aceeaşi lună (martie 1949). La alegerile din 19 noiembrie 1946, acesta îl făcuse de râs pe învăţătorul Gogu Popescu, impus cu forţa de comunişti în funcţia de prefect încă din noiembrie 1944, dând foc urnelor umplute din timp cu voturi ştampilate în favoarea “soarelui” B.P.D. Alegerile au trebuit repetate, iar Siguranţa şi apoi Securitatea l-au hăituit neîncetat pe Geagu prin ţară. În vara anului 1948, Geagu a apelat la unchiul său din Stoeneşti-Muscel, iar acesta a garantat pentru el în faţa colonelului Gheorghe Arsenescu, organizatorul rezistenţei anticomuniste din munţii Muscelului şi Făgăraşilor de sud. Arsenescu l-a protejat cât a putut, dar mult-prea tânărul Geagu s-a întors în mai multe rânduri la Izvoarele, fiind capturat viu în martie 1949, deşi rănit în urma unui incident armat. La mai puţin de un an (4 februarie 1950), a fost executat demonstrativ – fără judecată şi condamnare la intersecţia drumului naţional Câmpulung-Târgovişte cu drumul comunal spre Izvoarele. Pentru aşa-zisa lui fugă de sub escortă – în realitate pentru intimidarea localnicilor – cadavrul a fost păzit în permanenţă, iar rudele l-au putut înmomânta creştineşte abia după două zile, conform certificatului de deces şi crucii ridicate după 1990.
Înaintea judecării şi condamnării retroactive (mai 1950), preotului Gheorghe I. Cotnescu i-a fost dat să se întâlnească în închisoare şi cu viitorul protopop Vasile Chiţu, fostul său elev de la Seminarul din Curtea de Argeş. Mărturia scrisă a acestuia este pilduitoare.
“În luna februarie a anului 1950 am fost arestat. Şi pentru că fusesem condamnat în lipsă de Tribunalul Militar Bucureşti, am fost depus la închisoarea militară din Bucureşti – Uranus – până la rejudecare. Acolo l-am întâlnit pe părintele Cotenescu. Acelaşi om: optimist, plin de haz şi de umor. Optimismul său radia împrejur, făcându-i pe ceilalţi deţinuţi să fie mai încrezători în libertate şi o viaţă mai bună. Fusese şi el „amestecat în saramura penală” – cum zicea el – pentru că adăpostise de ploaie pe nişte fugari în casa sa. Era vorba de grupul de rezistenţă din Făgăraş (colonelul Arsenescu, Arnăuţoiu, etc.). Aştepta şi el să fie judecat de Tribunalul Militar Bucureşti”.
„Cadavrul viu” ce părăsise penitenciarul Piteşti, condus de căpitanul-dănţuitor Alexandru Dumitrescu, a primit instantaneu stigmatul social de “paria”, purtându-l demn până la moartea care ni l-a răpit în februarie 1965. Alături de el au suferit Paraschiva Răuţoiu (soacra sa, unica persoană din Stoeneşti expropriată de două ori, în 1945 şi în 1949), prezbitera Elisabeta Cotenescu (pe care o alinta Veruţa), precum şi cei trei copii ai lor, o fată şi doi băieţi.
În cadrul Memorialului Rezistenţei Anticomuniste de la Sighet, cei doi membri ai aceleiaşi familii dâmboviţene – preotul Gheorghe I. Cotenescu şi Traian Marinescu-Geagu -, figurează la loc de cinste
Pe lângă apostolatul său întru credinţă, preotul-profesor Gheorghe I. Cotenescu a iubit şcoala şi copiii, pe care i-a îndrumat şi ajutat, iar aceştia l-au îndrăgit şi respectat. Printre ei se numără valori perene ale ortodoxiei româneşti, precum patriarhii Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu, arhiepiscopii Gherasim Cristea şi Eftimie Luca, episcopul-vicar Roman Stanciu, vicarul patriarhal Atanasie Glatcovschi, arhimandriţii mari duhovnici Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Tănase Petroniu, Roman Braga, Felix Dubneac, Iustin Pârvu, profesorii Ioan Rămureanu, Anton Uncu, Ioasaf Ganea, învăţatul preot Ilie Băciou, originar din Rucăr ş.a. (viitorul protector al poetului Adrian Păunescu).
Era un om simplu, prietenos nevoie mare cu copiii şi cu cei nevoiaşi, îngăduitor şi înţelegător la solicitările orişicui, veşnic cu un surâs înflorit pe buzele lui cărnoase şi cu o vorbă de duh ce nu putea să supere pe nimeni.
Acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare POST-MORTEM”
Aşa cum autorităţile din alte judeţe şi municipii capitale de judeţ onorează, memoria personalităţilor locale sau originare din respectivele judeţe şi localităţi, cu merite deosebite pe plan cultural, didactic şi bisericesc, la rândul meu am înaintat documentaţia necesară (cu peste 70 de referinţe: enciclopedii, dicţionare, cărţi, broşuri, studii şi comunicări ştiinţifice, articole, emisiuni televizate) atât Consiliului Judeţean Dâmboviţa, cât şi Primăriei Municipiului Târgovişte, în vederea acordării titlului de „Cetăţean de Onoare POST-MORTEM” preotului-profesor Gheorghe I. Cotenescu.
Să-i fie memoria veşnică, iar viaţa pildă de urmat pentru toţi aceia cari îşi fac scopul vieţii din preaslăvirea bisericii, a şcolii şi a culturii naţionale, din păzirea adevăratelor valori morale, din păstrarea şi sporirea bunului obştesc, dăruindu-şi fără preget toate puterile prea binelui cetăţeanului.

2 COMENTARII

  1. Rau imi pare ca de doua zile tineti cap de afis acest articol ,nu-l contest si pot spune ca apreciez ceea ce se scrie de Ramura Cotenestilor Damboviteni.Acum , la mai putin de 24 ore pana la startul alegerilor locale , cred ca cetatenii ar fi interesati de cum decurg actiunile celor implicati in aceasta cursa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here