PRIMARUL COMUNEI PIETRARI EXPLICĂ REZULTATUL ALEGERILOR: TRĂDAREA MEMBRILOR ȘI IMPLICAREA BISERICII!!!

2
69

Primarul liberal al comunei Pietrari, Cornel Coman, a declarat că rezultatul slab al partidului la alegerile europarlamentare se datorează trădării membrilor partidului de care este foarte dezamăgit. Acesta mărturisește că doar trei dintre consilierii locali l-au ajutat în această campanie electorală, iar viceprimarul a jucat la două capete.

În plus, edilul îl acuză pe preotul din comună, Constantin Tănase, că i-ar fi sunat pe enoriași pentru a le spune cu cine sa voteze, iar soția acestuia i-a cărat pe alegători în ziua votului.

În continuare, vă prezentăm declarația primarului Cornel Coman:

“Am fost aproape singur împotriva tuturor! Din patru consilieri locali ai Partidului Național Liberal, doar trei m-au ajutat în campania electorală și au fost alături de mine: Mariana Cocalea, Ion Eftimie și Ion Șerban! Viceprimarul Gheorghe Neacșu, membru PNL, a jucat la două capete! Am cel mai mare regret că am avut încredere în oameni care m-au trădat! La prima ședință a Biroului Permanent Județean al PNL, voi propune excluderea din partid a viceprimarului! Am avut și o ședință a Consiliului Local Comunal în care i-am anunțat că nu voi mai participa la niciuna de acum încolo!

Mi-am dat și sufletul pentru comuna asta, mi-am riscat și afacerile ca să fac ceva pentru comuna mea natală. În loc de aprecieri, îmi crapă obrazul de rușine! Acum să se ducă la PSD și la Țuțuianu să le dea contribuția locală să putem achiziționa un buldoexcavator, absolut necesar pentru comunitate! Fără falsă modestie, dar dacă nu eram eu, comuna Pietrari ar fi rămas la nivelul anilor ’90.

Preotul din comună, Constantin Tănase, parcă avea instalat un call center în casă! Având toate numerele de telefon ale enoriașilor, îi suna pe fiecare, iar preoteasa, directoarea școlii, îi căra cu mașina la vot! De când Biserica face politică?! Nici nu vreau să mai aud de ei! I-am rugat frumos să nu se implice, iar ei m-au tradat.”, a mărturisit  edilul.


PRIMARUL COMUNEI PIETRARI EXPLICĂ REZULTATUL ALEGERILOR: TRĂDAREA MEMBRILOR ȘI IMPLICAREA BISERICII!!!

2 COMENTARII

  1. Vai dom’premar de Pietrari incepusi sa-ti plangi de mila pentru rezultatele foarte slabe ale PNL-ului.Nu cred ca-i corect sa vorbesti la adresa altora cand chiar d-astra ati lucrat la „doi „capete,unul fiind PNL … celalalt PMP.Mi se pare absurd ca procedezi astfel,adica hotu striga hotii.

    Acest fenomen,aceasta deruta a electoratului pietrarean a fost cauza comportarii primarului,mai marele asa zis liberal care a dat startul jucatului la doua capete.Pacat de partidul liberal,cel de altadata ,care era format din liberali adevarati,pacat ca nehotararea unora a dus la cote minime de incredere a partidului .Ultima solutie,dom’Coman,este sa treceti in gasca psd,in psd-ul local a lu’toas’Vlad ,cel care a fost primarul comunei,cel care a avut volanul pe …dreapta(el fiind sofer de meserie)si a condus destinele comunei din sant in sant.De prestatia fostului primar sunt multumiti angajatii primariei pentru ca erau lasati in……treaba lor,aveau bucatarie proprie la premarie,bucatar,servitori,femei de serviciu si paznici cat cuprinde.Deci,viata si trai pe capul angajatilor ca in rest comuna nu s-a ales cu nimic ,si aici va dau dreptate cand va referiti la faptul ca Pietrari ramanea la nivelul anilor ’90 daca Coman nu era primar.

    Referitor la gestul preotului Tanase ca-si baga sutana in politica mi se pare ca-i deplasat,preotul ar trebui sa-si vada de enoriasi,de taxele pe inmormantari,pe cele de cununie si botez,de liturghie etc…,adica sa aibe grija sa le mai coboare putin la…pret.Mai mult de atat ,ar trebui sa-si vada de pamantul retrocedat Biserici,teren cu meri,cu padure care ar trebui sa fie ale Bisericii nu sa intre in patrimoniul si curtea lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here