PRIMARIE PENALA IN DAMBOVITA :) Inspectoratului de Poliție i-au umflat pe primar, viceprimar si doi functionari

0
135

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au reținut patru persoane, bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de aproape 500.000 de lei, prin abuz în serviciu.

646x404

La data de 1 aprilie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au reținut, pentru 24 de ore, patru persoane bănuite de abuz în serviciu.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2011 — 2014, cei în cauză ar fi desfășurat ilegal activități de recepție a unor lucrări privind iluminatul public din localitatea Butimanu, județul Dâmbovița. Cei patru fac parte din adminstratia locala din Butimanu.

Procurorii au extins cercetările în cazul de delapidare de la Primăria Butimanu, în care, iniţial, primarul Marin Dragnea şi trei angajate au fost acuzate că au adus un prejudiciu de peste 885.000 lei, prin plata unor lucrări neexecutate. Alte patru persoane, care deţineau diferite funcţii în comisia de implemenatare a lucrărilor, au fost reţinute de poliţişti pentru 24 de ore, miercuri seara. Printre ele s-ar afla, se pare, şi viceprimarul Nicolae Grecu. Potrivit unor surse judicare, prejudiciul cauzat de aceştia se ridică la 1,5 milioane de lei.


Va reamintim ca primarul comunei si alti doi angajati ai Primariei Butimanu sunt cercetati si ei intr-un alt dosar penal, pentru abuz in serviciu, delapidare, complicitate la delapidare, fals materiali in inscrisuri oficiale si uz de fals.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de 487.000 de lei.

Activitățile s-au desfășurat într-un dosar penal, aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice — Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror dn cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

În cursul zilei de astăzi, persoanele bănuite vor fi prezentate magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

 

Târgovişte / Dosarul de delapidare de la Primăria But… 0

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here