PIETRARI Sărbătoarea caşului afumat, ediţia a III-a

0
175

Caşul afumat de la Pietrari

Caşul afumat de la Pietrari

Festivalul Caşului Afumat de la Pietrari a ajuns la cea de-a treia ediţie. Iniţiatorul acestui eveniment, Cornel Coman – primarul comunei, a dorit să-i scoată în faţă pe cei 100 de gospodari care păstrează încă tradiţia de a prepara delicioasele sortimente de brânzeturi populare.

 

„La noi, este ceva obişnuit, dacă nu obligatoriu, ca, în fiecare gospodărie unde sunt crescute vaci, proprietarul să prepare caş afumat. Reţeata este păstrată cu sfinţenie şi transmisă din tată-n fiu”, afirmă edilul.

Reţeta se păstrează din bătrâni
Vasile Roiu are 59 de ani. Acum, fiind pensionar, creşte animale şi prepară caş afumat. Omul este mulţumit de calitatea produselor sale, dorite în special de bucureşteni, care vin aproape săptămânal să le cumpere.

„Caşul pe care-l prepar are un gust nemaipomenit. Este sută la sută natural. Bucureştenii sunt amatori de specialitatea asta de brânză. Necazul e că nu prea mai are lumea bani şi vindem mai puţin”, spune nea Vasile. Reţeta nu este una complicată, dar trebuie atenţie, pricepere şi respectarea ingredientelor şi a timpilor de preparare.

„Dacă nu ţii cont de toată tehnologia, nu iese caşul bun şi atunci, ce ai făcut? Rămâi cu el nevândut. Îl dai la porci”, completează Vasile Roiu. Primarul Cornel Coman intenţionează să breveteze caşul afumat, dar şi ţuica de Pietrari, recunoscută în toată zona pentru gustul său inconfundabil, ca marcă înregistrată.

„Vreau ca aceste două produse să devină brandul nostru. Cu ele să ieşim în lume. Ar fi şi păcat să nu fie cunoscute”, crede primarul Coman. Seara, participanţii la Festivalul Caşului Afumat au putut degusta gratis câte o porţie din renumitul produs.

PIETRARI Sărbătoarea caşului afumat, ediţia a III-a

Acum 1 oră Festivalul Caşului Afumat de la Pietrari a ajuns la cea de-a treia ediţie. Iniţiatorul acestui eveniment, Cornel Coman – primarul comunei, a dorit să-i scoată în faţă pe cei 100 de gospodari care păstrează încă tradiţia de a prepara delicioasele sortimente de brânzeturi populare. Articol complet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here