Oamenii care trăiesc din mere (arhiva)

0
47


La câţiva kilometri de Voineşti începe comuna Bărbuleţu. „Ştiţi cum e cu merele de Voineşti? Sunt ca brânza de Sibiu. Sună bine. Dar dacă ar fi să adunaţi câte mere de Voineşti se vând în toate pieţele într-o zi, ar trebui să fie Voineştiul cât jumate din ţară”, spune, hâtru, un localnic. Cei din Bărbuleţu se mândresc că au mere mai bune decât la Voineşti. „Suntem la deal, spre munte, soarele bate altfel, iar fructele au altă aromă şi culori mai vii”.

Mărul – muncă pentru tot anul

Pentru orăşenii cu vile, umplerea unei curţi cu pomi fructiferi pare lucru simplu. Cumperi pomişorul, sapi o groapă, îl sădeşti şi aştepţi să îi dea frunzele. Cei care trăiesc de generaţii din cultura pomilor fructiferi spun însă că pomii sunt pretenţioşi şi te pun la muncă tot anul. În primăvară, când se iţesc mugurii, apare şi gărgăriţa florilor. Gângania iese din pământ după două-trei zile în care temperatura atinge 9 grade Celsius. În aproape o săptămână, se maturizează, se împerechează şi îşi depune ouăle în interiorul bobocului încă închis.

Dacă nu stropeşti să omori paguba la timp, mărul înfloreşte … un soi de cuişoare şi ai pierdut toată recolta. Când încep să se mijească frunzuliţele, trebuie să stropeşti pentru reapăn şi focul bacterian. Când apar florile – iar stropeşti pentru reapăn şi făinare, un soi de ciuperci de care nu scapi cât e mărul în viaţă. Mai stropeşti când se scutură petalele – pentru afide, viespe, mînătoare, reapăn şi făinare, când e fructul cât lintea, când e cât mazărea, când e cât aluna… Apoi, până se coace stropeşti din 8 în 8 zile. Dacă plouă după ce ai stropit, o iei de la capăt. Iar substanţele nu le dai aşa, mecanic, trebuie să ştii ce cumperi, de unde, să ştii exact la ce moment e dăunătorul „vulnerabil”… Apoi, mai e şi grindina.

Vine la început de primăvară, când sunt pomii înfloriţi – te-a scăpat de o grijă, nu mai ai de ce să-i stropeşti în anul ăla; vine când sunt fructele coapte – ai muncit de pomană un an întreg. Şi îngrijitul pomilor nu se opreşte la tratamente: trebuie să le pui îngrăşământ, din cel bun, nu azot cu polonicul, că nu mai au fructele gust; trebuie să-i tunzi; să-i sapi – să nu fie fir de buruiană la cel puţin un metru jur împrejurul pomului. În fine, când trece culesul, bagi fructele în beci, dar nu în orice soi de groapă.

Dacă faci beciul din piatră de râu şi, după ce îl goleşti primăvara, îl dezinfectezi cu sulf, ai condiţii ideale – temperatură de 3-4 grade şi umiditate de 80% şi nici urmă de ciupercă. Poţi să ţii fructele de la cules până în aprilie, fără să dai cu nici o substanţă pe ele. Stau ca pe ramură, în pom – nici nu se stafidesc, nici nu se strică.

Dar, evident că, până la beci, de când dau merele în pârg şi până când le culegi, trebuie să stai zi şi noapte de pază. Câteva ore de neatenţie sunt de ajuns să te trezeşti cu livada cheală.
Oamenii care trăiesc din mere – Gandul


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here