Fondurile europene reprezintă o şansă reală de dezvoltare a unităţilor administrativ teritoriale! Acest lucru a fost înţeles şi de autorităţile locale de la Pietrari care, după ce au decis să participe la înfiinţarea unui Grup de Acţiune Locală, au trecut rapid la etapa a doua, aceea de a-i convinge pe micii întreprinzători din localitate să acceseze fonduri nerambursabile prin GAL „Valea Ialomiţei” pentru dezvoltarea de afaceri private, menite să contribuie atât la bunăstarea personală a micilor oameni de afaceri, dar mai ales la dezvoltarea localităţii.
După ce în comună s-a realizat un depozit modern de fructe pe fonduri europene, acum un alt întreprinzător curajos a reuşit să răzbată birocraţia din sistem şi să realizeze la Pietrari o fabrică de îmbinări masă lemnoasă, creând astfel locuri de muncă pentru cetăţenii din comună, dar în acelaşi timp şi o sursă importantă de venit la bugetul local.
Potrivit edilului de la Pietrari, Cornel Coman, atelierul de producţie elemente din lemn este finanţat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi are o valoare totală eligibilă de 176.173 euro, din care 149.747 euro reprezintă finanţare publică prin PNDR, iar restul de bani reprezintă contribuţia privată a beneficiarului.
mai mult la : http://www.jurnaldedambovita.ro/jdb_articol–investitiile-micilor-intreprinzatori-aduc-bani-la-bugetul-local,33550.html