De Dragobete la Targoviste marea surpriză a constituit-o prezenţa lui Tanti Leana din Pietrari

1
62


De Dragobete la Targoviste marea surpriză a constituit-o prezenţa lui Tanti Leana din Pietrari ( Leana Ciucioiu), care la cei 82 de ani ai săi ne-a predat o lecţie de cânt popular şi de viaţă. Colegele Cristinei Ilie au fost impecabile. Serioase, dar cu zâmbetul la purtător, cuminţi şi (mai ales) frumoase au dat savoare întâlnirii şi au demonstrat că tânăra generaţie are potenţial şi pentru conservarea tradiţiilor. A fost o zi superbă pentru care îi mulţumim lui Dumnezeu, mulţumim poporului român că a iscat atâtea frumuseţi, mulţumim Cristina Ilie şi le mulţumim tuturor celor care ştiu să gândească pozitiv!

Aproape 50 de copii şi adolescenţi au îmbrăcat costumele populare din Colecţia Particulară Cristina Ilie şi au "defilat" ca pe podium pe aleea din curtea muzeului, precum şi în locaţia de interior. cei doi "Dragobeţi" micuţi ( Radu şi Cosmin ) au pupat, conform tradiţiei, toate fetele prezente. Doamna Iuliana Bor, referent cultural în cadrul Complexului Naţional Muzeal "Curtea Domnească", a amenajat cuiburi pentru păsărele, a decorat interiorul, a fiert un porumb delicios şi le-a vorbit celor prezenţi despre Dragobete. Şi inimosul gazetar şi istoric George Coandă a vorbit despre tradiţie şi despre spaţiul târgoviştean. Cristina Ilie şi Patricia Brojbeanu au susţinut un micro-recital poetic, din lirica lui Adrian Păunescu, iar Iuliana Ilie a cântat mai multe doine şi balade.

… sursa si articol complet la :

http://clubulvictoriosilor.blogspot.com/

1 COMENTARIU

  1. Nu cred ca pot lega cateva cuvinte pe masura meritelor unor micute talente mari” ,unde, alaturi de ei(ele)avem o minunata femeie care si la frumoasa varsta care tocmai a implinit-o (multa sanatate si sa ne umple inimile cu melodiile d-ei multi ani ) ne bucura sufletele cu cantece populare.Ma bucur, asa cum dealtfel am mai spus si in alte comentarii, ca pe langa frumusetea si bogatia specifica zonei ,respectul si bunul simt al oamenilor, frumoasa Valea Raului Alb ne ofera” si oameni cu harul si talentul dat de Bunul Dumnezeu.
    Doresc tuturor multa sanatate,fericire ,succese cu realizari maxime incununate de mari bucurii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here