Cum s-a transformat banditul Radu Anghel în “Radu mamii”…

0
49

Printre personajele mitice din folclorul românesc, o apariţie pitorească o face haiducul Radu Anghel, căruia i-a fost dedicată o binecunoscută baladă populară. Doar că felul în care acesta este descris în versurile melodiei n-are nici o corespondenţă în faptele nemilosului haiduc.

Radu Anghel s-a născut în anul 1827 în satul Greci-Boteşti, judeţul Dâmboviţa. Tatăl său, Gheorghe Anghel, un pandur al lui Tudor Vladimirescu, era cunoscut mai mult ca hoţ, decât ca luptător. După înăbuşirea Revoluţiei de la 1821, acesta s-a ascuns la mănăstirea Răncaciov din Fureşti, de unde, alungat de stareţul mănăstirii tocmai din cauza viciului său. a ajuns în satul Greci. Aici s-a căsătorit cu Despa, cu care a avut o fată şi un băiat, nimeni altul decât personajul de legendă de mai târziu, Radu.

În 1850, Radu este prins hoinărind prin Bucuresti şi ajunge în puşcăria din Dealu Spirii. Aici face cunoştinţă cu o serie de tâlhari, printre care şi Soare Vlad, care-l îndeamnă să se răzbune “pe cei care l-au băgat în închisoare şi pe cei bogaţi”. Acest individ a fost cel care l-a influenţat în a săvârşi crimele şi furturile de mai târziu.

Eliberat din închisoare în 1853, devine adjunctul lui Soare, alături de care participă la jefuirea unui bogătaş din satul Trestieni, pe nume Iordache. Indignat că Soare îşi însuşeste cea mai mare parte din furturi, Radu părăseşte banda şi se angajează slugă la un cioban bogat, un anume Sandu, din satul Prundu-Ostrov, unde învaţă să scrie şi să citească, devenind omul de încredere al acestuia. Din cauza atacurilor turceşti, Sandu se hotărăşte să vândă animalele şi să se retragă la fiul său , care locuia în satul Călugăreni-Ilfov. Sandu, însoţit de Radu, pleacă spre sat călătorind cu o barcă pe Dunăre. Radu, tentat de suma mare de bani pe care ciobanul o avea asupra lui, îl omoară, îi ia banii şi se retrage în satul natal unde îşi deschide o cârciumă. Aici se face repede remarcat mai ales datorită ţiganilor lăutari care primesc bani grei de la el să-i facă o poveste bună de cântat. În anul 1855, când se întorcea de la târgul care se ţinea în comuna Pietroşiţa-Dâmboviţa, de unde cumpărase o bute pentru ţuică, Radu Anghel o întâlneşte pe Tudoriţa, în vârstă de 14 ani, pe care o transformă, împotriva voinţei ei, în amanta sa.

Vizitat de Soare, i se propune să ia conducerea bandei şi să-i atace pe arendaşul moşiei Mătăsaru, Ştefan Popescu (Gât Strâmb), pe popa Gheorghe din satul Cândeşti, pe arendaşul moşiei Glodeni, Mihalache Grăureanu dar şi pe judecătorul Mihăilă Furduiescu, cel care-l condamnase pe Soare. Fără să stea pe gânduri, Radu acceptă propunerea şi devine şeful unui grup format din puscăriaşi eliberaţi de curând, avându-l ca locţiitor pe Soare, caracterizat ca fiind “omul cel mai crud şi fără milă dintre toţi muritorii”. Împreună, încep să atace, să fure şi să omoare, înspăimântând această parte de ţară. Aria de acţiune erau localităţile din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Muscel, Prahova şi Ilfov.

Atacurile în cele mai multe cazuri erau conduse de Soare, care se dădea drept Radu. Percheziţiile care se fac la locuinţa lui Radu nu scot nimic compromiţător, mai mult, descrierile făcute de pagubaşi ale şefului bandei nu corespundeau cu realitatea. Soare era voinic, gras, îmbrăcat “nemţeste” pe când Radu era slab, cu mustaţă, îmbrăcat cu haine ţărăneşti.

În luna martie 1858, este atacat conacul arendaşului Ştefan Popescu. Acesta, ajutat de săteni, îi prinde pe Radu, Soare şi un alt hoţ, Bucur. Închis, Radu mărturiseşte procurorului tribunalului din Câmpulung Muscel că el este cârciumarul şi căpitanul bandei, declarându-i: “Ce vrei să ştii de la mine? Că am furat? Că am spart case şi lăzi? Că am schingiuit şi omorât? Iacă, ţi-le, mărturisesc….că eu sunt cârciumarul din Boteşti? Iacă, şi asta ţi-o mărturisesc….Ai aflat ce ţi-ai dorit? Acum dă-mi voie să-ţi spun şi aceea ce nu ştiai sau nu doreai, adică pricina pentru care m-am făcut hoţ…Împreună cu laptele mamei, am supt şi laptele spre fapte rele: pilda cea rea şi cu dare de mână m-a aruncat în braţele ticăloţiei. Dumnezeu poate ar fi sădit în mine iubirea de bine şi dorinţa de nume, doar că legile voastre m-au aruncat fără voie în puşcărie, m-au vărsat în fragezimea vârstei într-o lume de tâlhari şi m-au făcut să învăt cum să mă fac hoţ şi omorâtor”.

Procesul se judecă la Câmpulung dar Radu şi Soare reuşesc să evadeze.

Din acel moment, a devenit un tâlhar mai violent, care nu se sfiia de la tot felul de fărădelegi pentru a-şi atinge scopul şi care tortura şi ucidea fără milă. Împovărat de păcate, se spovedeşte la un preot, Marin, dar imediat după spovedanie, realizând ca preotul îl poate denunţa, îl ucide şi pe acesta cu jungherul: “sceleratul nu se sfii d’a se arunca asupra bietului duhovnicu, d a-lu junghia, d’a l’tăia capul cu ciopirtituri de cuţit“.

În Dâmboviţa a operat o perioadă şi în zona Bărbuleţu (Cetatea), unde sătenii îl protejau şi-i furnizau informaţii despre demersurile poterei. “Casa” şi locaţia “visteriei” sale a fost o grotă pe un deal calcaros de pe raza acestei comune, grotă ce astăzi îi poartă numele.

În 1861, Radu însoţit de trei tovarăşi, ajunge la tarlaua Hârleştilor, ce-i aparţinea ciobanului Marin Parnia, din satul Cândesti-Vale, care-i ospătează şi le pune la dispoziţie tot ce au cerut. Parnia pleacă de la stână pretextând o întâlnire de afaceri şi merge să anunţe autorităţile. Radu, simţind că ceva nu e în regulă, părăseşte stâna.

Abia în anul 1866 dorobanţii din patru judeţe (Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Muscel), sub comanda căpitanului Negoiescu, descoperă locul unde se găseau Radu şi Soare, îi înconjoară şi-l împuscă mortal pe Dealul Carstienilor, de lângă Râncaciov – Argeş, pe Radu, dând naştere unei legende.

www.atacdeconstanta.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here