Bucuria sărbătorilor de Paşti

1
50

Cu toate că sunt plecată demult de pe meleagurile ce-mi scaldă mintea, nu pot uita întâmplări, oameni şi fapte. Am norocul de a fi din acelaşi loc cu soţul meu. Venim amândoi cu o “zestre” de la părinţi şi locuri la fel. Nu a trebuit să schimbăm nimic.

Doar să respectăm ce am auzit şi ce am învăţat de la înaintaşii noştri. Şi sperăm că am transmis acest simţământ şi copiilor noştri. Dar să-mi mai amintesc cum era atunci când eram noi copii în timpul sărbătorilor de paşti la Râu Alb.

Toţi oamenii începeau cam din februarie să cureţe pomii, şi să le dea o formă, o coroană frumoasă. Prin martie începeau să cureţe grădinile, să le grebleze de frunzele uscate, să le adune în grămezi şi să le dea foc. Fumul avea rolul de a alunga spiritele rele, iarna grea, să afume omizile şi să le omoare. Apoi începeau cu casele. Luau bulgări de var pe care le stingeau în apă, şi începeau văruitul caselor şi pe din afară şi pe dinauntru. Cu varul rămas spoiau tulpinile pomilor, cu scopul de a alunga insectele şi de a nu le lăsa să urce în copac. Iarna făceau perii, bidinele şi pămătufuri din păr de porc, pentru a le avea primăvara la primenitul casei. Se scoteau macaturile la aerisit, preşurile, peretarele şi velinţele la scuturat, pernele şi tot ce era de curăţat şi de aerisit în casă, inclusiv blidele pentru mâncare, pentru că începea postul. Cei care nu aveau podea în casă făceau un amestec de pământ galben, balegă de cal şi paie tocate mărunt, turnau apă şi cu această compoziţie lipeau pe jos.

Când curtea şi casa erau primenite era rândul familiei să-şi cumpere haine noi ce erau îmbrăcate în ziua de paşti la biserică. Ne întrebam unii pe alţii “tu cu ce te-ai înnoit?”. Înnoieşte-te, înnoieşte-te – noule Ierusalime, că a venit lumină mare”, este un cântec vesel cu mesaj, ce se cântă de paşti în biserică. Dar pentru noi era bucuria întâlnirii de la biserică, unde dădeam un ou roşu, şi ne împărtăşeam, după care luam paşte, şi mergeam toată familia la “poporul” din cimitir, fiecare la mormântul celor dragi. Acolo ciocneam ouă roşii, mâncam peşte şi cozonac, şi depănam amintiri petrecute cu cei dispăruţi. Cojile de ouă le lăsam de cele mai multe ori pe morminte şi coloram cimitirul.

Am uitat să spun că la ieşirea din biserică după ce luam lumină primeam câte un covrig şi un pahar de vin. Noi, copiii mai mult covrigii, iar oamenii mari mai mult vinul. Lumina luată de la biserică o duceam acasă, şi trebuia să o protejăm bine, sa nu se stingă până acasă. Aici ne spălam pe mâini într-un vas cu apă în care era un ou roşu şi un ban de argint. Avea rolul de protecţie pe durata întregului an. Fac acest lucru şi acum după atâţia ani. Apoi mâncam pască făcută de mama, din nou ciocneam ouă roşii după un ritual.

Cel care ţine oul deasupra dă în oul celui care-l ţine dedesupt, şi zice “Hristos a-nviat”. Celălalt răspunde cu “adevărat a-nviat”. Exista un joc; cel care spărgea oul celuilalt, i-l lua, şi aşa putea strânge multe ouă. Se considera cel mai tare, puternic. Dar cei mai fericiţi eram noi copiii, pentru că în locul în care acum este primăria, exista un scrânciob mare de lemn, al familiei Necula, şi ne dădeam în el, ghici pe ce?… pe un ou roşu.

Aşa era modul de plată. Pentru că aşa puteau să se dea toţi copiii. Era muzică, veselie, frumuseţe, haine noi, copii, oameni mulţi, gălăgie.

Era bucuria unor clipe petrecute la ţară, vazute prin ochii unui copil.

                                                            Gabriela Popa (Ţâncu)

1 COMENTARIU

  1. Foarte frumos ceea ce ati scris,Felicitari!.Pacat ca putini isi mai fac timp liber sa si..citesca acest site,cam saracacios ce-i drept.Pot spune ca mi-ati rascolit frumoasele amintiri ..din copilarie,timpuri in care ,noi copii,ne pregateam pentru Sfintele Sarbatori de Paste cu mult timp inainte.Tin minte ca mergeam sa culegem flori,indeosebi floarea pastelui,si se spunea ca daca o vezi rupta vei plange in ziua de paste.Aveam acest sentiment ..de frica plansului in acea zi,dar erau zile in care chiar daca aceasta floare o culegeam,tot plangeam,si plangeam chiar atunci cand un alt copil sau chiar unul din parinti, cu un ou rosu mai ….tare il spargea pe/ al meu,atunci cand ciocneam oulele rosii si ziceam Hristos a/nviat.Tin minte,copil fiind,ca in saptamana mare posteam .Mama ne pregatea ciorba de fasole,de prune,etc…,iar dimineata mancam gem pe paine sau,de cele mai multe ori,gem cu mamaliga atunci cand ramaneam fara paine si…era cam des acest lucru,dar pot spune ca ..mult mai sanatos decat in zilele actuale in care chiar nu stim ceea ce mancam.In noaptea de Inviere mergeam la sf.Biserica cu parintii si bunica.Eu stateam alaturi de bunica mea(Dumnezeu s-o ierte),ascultam slujba cu mare atentie,iar cand vorbeam un pic mai tare, bunicuta imi facea observatie ca suntem in Biserica,nu pe stadionul de fotbal.Ce …timpuri ,ce sarbatori,parca, banuiesc ca nu gresesc,mult mai linistite si mult mai…bogate in …bucurii.

    ps:
    Daca ar fi mult mai multe postari cu reportaje si trairi..pe viu,sa spun asa,sunt sigur ca s-ar scrie si comentarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here