Breaking news. StiriDambovita: GELOZIE SÂNGEROASĂ! Un tânăr din Râu Alb, ÎNJUNGHIAT DE IUBITĂ! „Nu mă las până nu-l OMOR!”

0
37


Dacă în ultima vreme ne-a obişnuit ca bărbaţii să fie cei gresivi şi dornici să le arate femeilor din jurul lor „cine-i şefu’ ”, iată că la Râul Alb, s-a întâmplat tocmai invers.

O femeie şi-a înjunghiat soţul, reproşând-ui acestuia că „nu e bărbat de casă”. Victima a scăpat cu viaţă, însă acum se află internată la spital.

Totul s-a întâmplat în această dimineaţă, în jurul orei 09.00, în comuna dâmboviţeană Râul Alb de Sus. Pe fondul unor certuri mai vechi, femeia, în vârstă de 45 de ani, a pus mâna pe un cuţit şi şi-a vărsat supărarea pe soţul său, cu 13 ani mai mic. Ea le-a declarat poliţiştilor că acesta ar fi înşelat-o şi că nu face mai nimic prin casă.

Poliţia se află la faţa locului şi efectuează cercetări. Potrivit legiştilor, bărbatul a fost înjunghiat în zona toracică, dar este în afara oricărui pericol. Urmează să se stabilească dacă rana este una penetrantă sau doar de suprafaţă. În funcţie de concluziile medicului legist, dar şi de numărul de îngrijiri medicale, femeia riscă să fie acuzată de tentativă de omor.

Sursa :

StiriDambovita: GELOZIE SÂNGEROASĂ! Un tânăr din Râu Alb

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here