ACUZAȚII GRAVE LA ADRESA PREOTULUI DIN PIETRARI

0
49

După alegerile europarlamentare, primarul comunei Pietrari, Cornel Coman, a lansat acuzații grave la adresa preotului din localitate, Constantin Tănase, și împotriva soției acestuia. Conform declarațiilor edilului, cei doi au făcut campanie electorală pentru PSD, iar coana preoteasă a cărat alegătorii la vot…

Temându-se probabil de o eventuală reclamație pe care edilul ar fi putut să i-o facă pentru faptul că a încălcat directivele BOR, implicându-se în campania electorală a unui partid politic, preotul a depus el plângere împotriva lui Coman, preventiv…

Am aflat cu stupoare că s-a dus să mă reclame la ÎPS Nifon! Această satană în sutană pe care l-am rugat să nu se implice în ziua votului n-a ținut cont de rugămintea mea, organizând un call center în propria locuință, la cererea lui Adrian Țuțuianu. Iar coana preoteasă, lansând numai minciuni cu popa Tănase în frunte… N-aș vrea să îi pun să jure pe Biblie că nu știu ce s-ar întâmpla! Dar nu mă las până când nu o să distrug tot sistemul ăsta mafiot  de aici, cu pădurarul care fură lemne ca în codru și nimeni nu ia nicio măsură, cu directoarea școlii care nu face nimic decât să care votanții PSD la urne și ia un salariu amețitor, uitând că a venit la părinții mei să mă roage să rămână în funcție, cu popa care s-a supărat pe mine că nu l-am lăsat să fure din banii enoriașilor donați pentru a reabilita biserica din comună, alături de sprijinul meu financiar!”, a declarat primarul comunei Pietrari pentru o publicație locală.

Nu știm ce a făcut sau ce nu a făcut preotul din Pietrari, dar între Biserică și politic au apărut legături mult mai strânse decât cele care ar fi normale. Dovada acestui lucru este faptul că toate marile evenimente religioase sunt transformate în campanii electorale mascate, iar politicienii care vor să ”smulgă” voturi apar cu fruntea sus alături de preoți, populația naivă considerând (ceea ce este și logic…) că preoții îi susțin..

ACUZAȚII GRAVE LA ADRESA PREOTULUI DIN PIETRARI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here